O plimbare in parc

O plimbare in parc

…sau mai bine zis in jungla. Si cand zic jungla nu ma refer la cea urbana. Cu toate ca atunci cand va fi (tehnic) posibil voi pune niste imagini din trafic. Am iesit din Kathmandu cu cea mai mare motocicleta pe care am gasit-o de inchiriat. Puternica motocicleta Bajaj Avenger 200. Patronul de la inchirieri mi-a prezentat-o cu atata patos incat am crezut ca fratele vitreg indian al lui Harley Davidson. In realitate e o pocnitoare. Totusi isi indeplineste scopul: cara doi oameni si doi rucsaci fara sa gafaie prea tare.

In orice caz, noroc sau nu, am nimerit pe cel mai lat drum pe care l-am vazut pana acum prin Nepal. E chiar un fel de autostrada, are 2 benzi pe sens, separator de sensuri si chiar si indicatoare. Viteza maxima permisa: 60km/h. Care oricum pare sport extrem, dat fiind ca niciun camion nu are becuri la stopuri si fiecare sofer pare sa respecte un set diferit de reguli. Chiar ma intreb cum de nu mor absolut toti nepalezii in accidente groaznice de circulatie in maximum 1 luna avand in vedere felul cum se circula… Parcurgem cu bine 15km si iesim de pe autostrada pe un drum local care incepe sa urce.

Aerul se schimba, peisajul devine din ce in ce mai frumos, iar claxoanele din Kathmandu sunt inlocuite de sunetele padurii. Drumul se insurubeaza tot mai abrupt pe munte si ajungem la Nagarkot. Aici e poarta spre jungla. Un sat pierdut in mijlocul padurii, pe un varf de munte si cu o priveliste splendida spre Himalaya e exact locul pe care ni-l imaginasem.

image

Se pare ca un suflet intreprinzator a facut si niste hoteluri aici, doar ca a uitat sa faca si un drum. Motocicleta noastra e joasa, iar drumul forestier care leaga hotelul de soseaua asfaltata pare un pariu cu sortii. Cu chiu cu vai, chinuind ambreiajul si rascolind mocirla ne croim drum pana la hotel. Atata adrenalina pentru 200 de metri n-as fi crezut sa prind.

image

Privind in sus de unde ne aflam, hotelul din caramida rosie si grinzi de lemn pare abandonat si inghitit de jungla. Un strat fotogenic de muschi acopera tot, iar lemnul e innegrit parca dupa secole de umezeala. Pana la urma descoperim ca interiorul nu e chiar rau, iar privelistea de pe terasa e inegalabila. Singurul meu regret e ca de cateva zile incoace am prins o coada de muson care se incapataneaza sa tina cerul innorat.

image

Surpriza, insa, abia urmeaza: suntem condusi de un baiat zambitor catre un santier din apropiere. Hotelul e plin, da’ noroc ca s-au apucat saptamana trecuta baietii astia trei sa construiasca anexa asta. Uite, primul nivel e aproape gata, iata si camera voastra. Dupa momentul de uluire il intreb unde e camera ascunsa si daca e cumva vreo gluma. Omuletul raspunde zambind ca nu e nicio gluma, chiar nu au locuri la hotel si camera asta e aproape gata, pana diseara sigur se usuca cimentul si in baie si e perfect locuibila! Ii explic ca nici nu se pune problema, ca ma intorc fix de unde am venit, dar cu niste reclamatii pe Booking.com care o sa le sperie potentialii clienti  pentru urmatorul cincinal. Brusc isi aduce aminte sa il sune pe manager si sa ne duca intr-o camera din hotel, care, surpriza, “tocmai se eliberase”.

image

Acum ne putem vedea de treaba.

image

image

N-as fi crezut, daca mi-ar fi spus cineva, cat de spectaculos poate fi sa vezi niste munti. Am trait pana acum cu impresia ca toti muntii sunt la fel, in cel mai fericit caz un fel de Piatra Craiului un pic mai inalti. Si totusi, cand s-au ridicat norii si am vazut Himalaya…

image

…in toata splendoarea lor…

image

…parca mi s-a taiat rasuflarea.

image