Umanitara de Craciun - Partea I, Tara Hategului

Umanitara de Craciun – Partea I, Tara Hategului

Vine Craciunul si stim ca ne dorim sa il petrecem “la tara”. Vrem sa vedem cum si unde s-au mai pastrat traditiile si obiceiurile pe care le stiam din copilarie. Haladuim de ani de zile prin tara si avem niste idei despre locurile pe unde am vrea sa ne prinda Craciunul. Dupa ce ne gandim insa putin ne dam seama ca ar fi pacat sa mergem doi oameni intr-o masina aproape goala, mai ales ca stim ca unii oameni nu au posibilitatea sa puna mai nimic pe masa de Craciun. Hotaram ca putem sa caram 200-300kg de alimente in masina si ne apucam sa intrebam cativa apropiati daca ar vrea sa contribuie la actiunea noastra modesta. Raspunsurile nu intarzie sa vina, si odata cu ele se umple si masina. Prima oprire o facem la Sinaia, iar Andreea ne da primele pachete, deja facute, cu mancare gatita. In drum spre Hateg ne oprim si cumparam lucruri de stricta necesitate dintr-un hipermarket. Nu, nu am parcat pe locurile rezervate, dar am adus masina acolo cand am iesit din magazain ca sa incarcam tot ce era in carucioare. 🙂

20131221_160900

Ajungem seara in Sarmizegetusa, la Florin, o cunostinta veche si bun prieten, om cu un suflet mare, care auzind despre actiunea noastra ni se aliaza neconditionat. Ii spunem ca nu putem sa ajutam decat un numar restrans de oameni si am vrea sa incepem cu cei care au chiar mare nevoie, cei cu situatii foarte grele, batrani singuri, fara ajutor, sau familii sarace cu copii. Florin nu zice nimic, isi ia o agenda si un pix si il suna pe omul care le calca pragul tuturor si care stie cel mai bine situatia fiecaruia. Postasul. Isi noteaza constiincios numele si satul in care ii gasim pe cei indicati de postas si apoi incepem sa organizam cumparaturile si sa facem pachetele. Nu avem multe, pentru cei care citesc aceste randuri nu inseamna aproape nimic, dar pentru oamenii pe care urmeaza sa ii intalnim este, poate, cea mai mare bucurie de Sarbatori.

20131222_104855  20131222_104907

Prima casa pe care o vizitam este chiar in vecinatate, mergem pe jos. Florin ne povesteste cate ceva pe drum: mergem la o familie unde sunt doi copii a caror mama a pierdut recent lupta cu cancerul. Tatal lor lucreaza pe unde poate ca sa le ofere un minim necesar. Rares, baiatul de 8 ani al lui Florin ne-a dat cateva jucarii de-ale lui pe care sa le ducem copiilor care nu au.

Image-577

Image-578

Nimic insa din povestile auzite nu avea sa ne pregateasca pentru ce urma sa vedem. Intram direct in casa si ii gasim pe copii la televizor. Un televizor vechi, alb-negru, la care se uita fermecati la “Toate panzele sus!”. Tocmai ne amintim brusc ca avem acasa un televizor color pe care nu-l mai folosim, ca deh, acum s-au inventat astea cu ecran plat si nu mai e la moda sa ai televizor cu tub… Cred ca totusi aici nu-si pune nimeni astfel de probleme si vom face tot posibilul ca la primavara vechiul lor televizor alb-negru sa fie inlocuit cu unul color.

 

Image-579

Luam masina si mergem la urmatoarea adresa de pe lista, in Zeicani, un sat aflat la vreo 6 kilometri de Sarmizegetusa. Oprim in fata casei si ne intampina gazdele: doi parinti si doi copii. Suntem invitati in odaie, singura incapere incalzita. Simplitatea camerei este dezarmanta: doua paturi ridicate pe butuci, un dulap, o soba si cateva lucruri. Oamenii sunt bucurosi de darurile primite, dar si mai bucurosi de oaspeti. Dureaza vreo 10 minute pana sa ii convingem sa nu ne dea un sac cu nuci, ca nu ne trebuie. Cei doi copii sunt ireal de frumosi si de cuminti. Aflam despre cel mare ca este surdo-mut si ca parintii se straduiesc sa il duca la o scoala speciala la Cluj, dar le e foarte greu si uneori nu au bani pentru drum. Femeia ne spune ca a crescut inca cinci copii, care acum sunt mari si s-au mutat pe la casele lor, uitandu-i in urma pe parinti si pe cei doi frati mai mici.

Image-597

Image-587

Image-585

Image-586

Image-588

Image-584

Image-583

Image-591

Image-590

Image-589

Image-593Abia cand vedem cat de mult se iubesc cei doi frati ne dam seama ca ei sunt lumina casei pentru parintii lor, indiferent de greutati si de saracie.

Dupa ce refuzam insistent, din nou, nucile oferite de capul familiei mergem in curte sa vedem toata averea lor: catelul si capra. Copiii sunt fermecati de aparatele foto cu multe butoane si atunci cand cel mare ne cere prin semne sa ii imprumutam un pic aparatul foto, ramanem uimiti cand il vedem cum se duce direct si pozeaza catelul. Fara cursuri de initiere in fotografie; a prins din zbor cum trebuie apasat pe butoane.

Image-598

Image-606

Image-605

Image-604

Image-603

Image-602

Image-601

Image-600

Image-599

Drumul ne duce inapoi, in satul Paucinesti. Aici gasim o alta familie cu doi copii. Un baietel de 8 ani, cu autism, si o fetita de doi ani. Fetita doarme linistita, in ciuda agitatiei pricinuite de sosirea noastra. Suntem invitati inauntru, iar situatia este similara: o bucatarie care serveste si ca sufragerie si dormitor este singura camera incalzita. Oamenii se plang ca putrezesc copacii in padure, insa primaria nu le da voie sa-si adune lemne de foc. Pe de alta parte din padure coboara nenumarate camioane cu lemne, semn ca cineva se ocupa serios de exploatare si nu are chef sa fie tulburat.

Image-608

Image-609

Image-607

Image-610

Plecam cu un amestec ciudat de senzatii. Pe de o parte suntem aproape coplesiti cand vedem care sunt problemele reale, un copil bolnav, familii sarace, nu ca ai doar 2 Giga de RAM la laptop si ti se pare insuficient. Pe de alta parte ne incarca pozitiv bucuria acestor oameni care nu aveau nicio speranta ca ii va ajuta cineva in ajun de Craciun.

Povestea se continua in partea a doua, erau prea multe fotografii ca sa le incarc intr-un singur post. 🙂

Partea a doua este aici

Iar partea a treia este aici