De la ruinele Dunarii la palatele Olteniei

De la ruinele Dunarii la palatele Olteniei

Dupa un drum facut parca prin timp, nu prin spatiu, ajungem in Calafat. Singurul oras al Romaniei asezat la sud de cursul principal al Dunarii. Cam atat stiam despre Calafat pana sa ajung aici. Si, de altfel, parea suficient. De fapt ce mari minuni ar fi putut sa ascunda un orasel mic de provincie, pierdut intr-un colt de tara, mai ales ca dupa drumul de pana acum as fi putut jura ca e un fel de Corabia doi. Judecand dupa soldatul din centru care pazea vigilent o veche constructie comerciala comunista, schimbata azi in magazin capitalist de tip discount, ma asteptam sa gasesc si aici un fel de Hotel Imparatul Traian si o uitare acoperita de praf. Totusi, lasand la o parte cele trei blocuri comuniste, de nelipsit in orice oras care se respecta, aliniate la un pietonal, cladirea Consiliului Local parca nu e chiar asa un dezastru total. Sprijinite de ea stau o hidrobicicleta si o barca cu vopseaua scorojita, semn ca suntem langa Dunare.

Image-1

Image-3

Image-4

Cu aceste asteptari in minte, parcurgem in pas alert doua strazi si ramanem surprinsi. Calafatul uimeste la prima vedere. Curat, ingrijit si cu niste cladiri rupte parca dintr-o poveste monumentala, modestul oras Calafat ne scoate in fata niste minuni arhitectonice. Oriunde, dar nu aici, m-as fi asteptat sa gasesc asemenea frumuseti.

Image-2

Actualmente muzeu de arta si etnografie, sediu al centrului cultural bulgar, Palatul Marincu troneaza in mijlocul unei curti cu un gazon perfect. Usor atins de vreme pe ici si pe colo, palatul dezvaluie un trecut bogat al orasului, probabil de pe vremea cand acest port la Dunare era aglomerat ca un furnicar, centru important al comertului valah si punct de trecere spre Bulgaria.

Image-5

Image-6

Image-7

Image-9

Multe cladiri construite pe vremea boierilor stau astazi intr-o stare precara, nu fara a-si dezvalui o frumusete parca neasteptata pentru acest colt de tara. Poate ca odata cu construirea podului Calafat-Vidin va incepe o noua perioada prospera pentru Calafat.

Image-13

Image-14

 

Image-15

Cu ultima geana de lumina care dispare printre nori, parasim Calafatul si ne indreptam spre capitala Olteniei. Doua ore mai tarziu cautam deja unghiul ideal pentru a prinde in imagini Palatul Jean Mihail, acum Muzeul de Arta al Craiovei.

Craiova

Craiova (1)

Craiova (2)

Craiova (3)

Nu ne multumim cu putin. Dupa o plimbare pe strazile Craiovei, si dupa ce fiecare colt de strada dezvaluie cladiri de la inceputul secolului trecut, privirea mi se opreste pe fatada Palatului Vorvoreanu. Acum Mitropolie a Olteniei, descopar cu stupoare ca nu putem sa intram in curte sa facem o fotografie, din cauza unei dispozitii a “Inaltului”. Asa imi explica portarul institutiei. Cum adica, intreb, care “Inalt”? DUMNEZEU??? Nu, nu, se impleticeste prin explicatii acelasi paznic, inalt prea sfintitul parinte mitropolit, el e cel care taie si spanzura aici. Incepe apoi un dialog al surzilor.

– Pai sa vorbim cu el.
– Nu se poate!
– Pai de ce? Vorbim cu el si apoi o sa putem intra sa facem o poza.
– Nu, ca a plecat.
– Pai sa vorbim cu altcineva.
– Pai nu a mai ramas nimeni, toti sunt plecati, stiti, vine Pastele.
– Atunci e perfect, facem o poza si nu o sa stie nimeni.
– Nu ca poate va vede maica stareta!
– Deci e cineva aici!
– E maica stareta…
– Sa vorbim cu dumneaei, atunci!

Cu inima indoita portarul formeaza un numar. Raspunde maica stareta.
– E aici un domn care… vrea sa…
– …sa faca o fotografie palatului Mitropoliei, monument istoric, completez eu.
– …sa intre sa pozeze, nu stiu ce… monument, astea… stiti, eu i-am zis… inaltul…

Din telefon razbate un refuz categoric. Nu se poate. Doar “Inaltul” poate decide asemenea lucruri de o importanta cruciala. Intr-un final primesc, ca pe un favor suprem, numarul de telefon al “Inaltului”. Mi se explica formula de adresare, “Inalt Prea-Sfintite Parinte Mitropolit”, si imi incerc norocul. Se pare ca, totusi, pentru “Inaltul”, chestiile astea lumesti, cu telefoanele mobile, nu sunt de o importanta covarsitoare, asa incat o voce blonda susura mecanic: “Abonatul are telefonul inchis sau nu se afla in aria de acoperire”. Infrangere totala. Paznicul nu poate face nimic, are mainile legate. Fara dezlegare de la “inaltul” trebuie sa ma multumesc sa pozez frumusetea asta de palat de peste gard. Gard cu sarma ghimpata, ca sa fie clar tuturor muritorilor ca paradisul dinauntru nu este accesibil pentru orice pacatos.

Craiova (4)