Sfiștofca. Viața în Delta Dunării.

Sfiștofca. Viața în Delta Dunării.

 

 

Din Padurea Letea plecam spre Sfiștofca. Am scris numele localitatii cu diacritice numai ca sa va incurc la citit. El, totusi, asa se scrie: Sfiștofca. Gata. Ajunge cu atatea diacritice.

Auzisem ca aici, in Sfistofca, ar mai fi o comunitate de rusi lipoveni. Desi atunci cand auzi de Delta faci involuntar legatura cu lipovenii, care par a fi pretutindeni, ei sunt, totusi, un grup etnic destul de restrans. Rusii lipoveni au emigrat din Rusia pe vremea lui Petru cel Mare si apoi si in timpul Ecaterinei a II-a din cauza unor persecutii religioase. Ei au ramas ortodocsi de rit vechi, in timp ce biserica ortodoxa rusa impunea niste reforme. Ma rog, chestii de nuanta, daca ar fi dupa mine. Acum, se pare ca au mai ramas cu totul vreo 40.000. Unii sunt in Delta Dunarii.

Ma asteptam asadar ca in Sfistofca sa gasesc o comunitate mare si vesela de lipoveni. Pescari barbosi, femei imbracate in costume traditionale, ma rog, tot tacamul. Si toti, eventual, aliniati la poza pentru ca veneam eu si doar eu nu vin chiar des prin Delta.

Sfistofca-1

Intrat in sat ma lovesc doua amanunte: ulitele inutil de largi si casele dezolant de goale. Satul e parasit. Pe ulita abia se mai intuiesc niste urme de masina, iar casele din lut si stuf, care inca nu s-au prabusit, stau sa cada.

Mihai, totusi, insista ca ar mai fi niscaiva lipoveni ramasi prin sat. Ne dam jos din masina si incercam sa identificam ceva miscand. Satul nu mai are magazin, scoala s-a inchis acum 2-3 ani, si, in mod uluitor, pana si carciuma s-a inchis din lipsa de musterii. Pentru orice e necesar, putinii locuitori – pe care inca nu i-am dibuit – trebuie sa mearga 2-3 km pe jos pana in satul vecin. Nu imi extind curiozitatea despre cum ar arata o eventuala interventie de urgenta in Sfistofca, ar fi ceva SF!

 

Sfistofca-3

Un batran garbovit apare fantomatic tarand dupa el o sacosa. E greu sa ghicesti varste in Delta. Unii oameni au trasaturile imbatranite de la alcool desi sunt inca in floarea varstei, altii, insa, arata ca de cincizeci de ani cu toate ca sunt octogenari. Batranul ne saluta cu un glas stins si apoi se opreste in fata unei case si se asaza pe o bancuta, langa poarta. Reprezentam, pare-se, cel mai interesant spectacol care s-a dat anul asta in Sfistofca.

 

Sfistofca-40

Sfistofca-6

Sfistofca-15

Dintr-o curte de peste drum apare o figura curioasa. E greu sa ratezi micul nostru grup intr-un sat gol. “Ooo! Dom’ profesor!” exclama Mihai, ghidul nostru. Bun! Am spart gheata, ma gandesc eu, am nimerit exact la starostele lipovenilor, taman la profesor. Sa te tii acum povesti si documente!

In cel mai scurt timp posibil “Dom’ Profesor” ne teleporteaza in curtea dumnealui si de nicaieri apare o sticla cu ceva provenit din prune. Dublu rafinat. De bun venit. Ma dezmeticesc si apuc sa ma uit prin jur. Nu de alta, dar pe caldura asta, dupa un-doua-trei paharele din acel ceva-de-prune-dublu-rafinat s-ar putea sa am dificultati sa mai focalizez. Curtea este suprarealista. Ca si personajul din fata noastra. O barca esuata in colb serveste de umbrar unui catel plictisit. Niste teascuri antediluviene se scorojesc la soare. Intr-un colt, stinghera, zace o cabina de telefon public. Fara telefon. Totul pare sa fie dintr-un film post-apocaliptic.

Personajul insa, este din cu totul alt film. In primul rand iluziile mele se spulbera cand aflu ca nu numai ca nu e lipovean, dar domnul Postolache, pe numele lui, este venetic. Ajuns tocmai din Maramures pe meleagurile Deltei in urma cu vreo 15 ani, s-a legat de locurile astea si a ramas.

Ne spune un lucru interesant: in Delta viata e foarte grea; vremea e aspra, prin sat multe lucruri nu prea se intampla, dar cu toate astea, sunt 30-40 de zile pe an care, pentru el, fac cat toate celelalte la un loc. 30 de zile splendide, cu vreme placuta si companie buna, pentru care merita sa suporte si arsita neinduratoare a verii, cand asteapta ploaia in fiecare zi, si vantul rece din Nord, in timpul iernii. Viata este redusa la esenta ei in acest loc. Bucuriile simple fac ca toate greutatile sa para suportabile.

Sfistofca-1-2

Sfistofca-14

Sfistofca-7

Sfistofca-8

Sfistofca-9

Suntem curiosi: totusi, in celelalte 330 de zile, cu ce isi umple timpul simpaticul nostru interlocutor? Dom’ Profesor joaca sah. Cand are cu cine e chiar fericit. Cand nu are cu cine joaca dupa carte, ca un fel de antrenament. Si in rest? “In rest pictez!”, se destainuie usor timid profesorul. Pai si nu vedem si noi “galeria”? O vedem, dar numai dupa ce ne roaga insistent sa nu fotografiem tablourile care nu sunt inramate; opera nu e completa cand e gata un tablou, ci atunci cand el e inramat si expus, ne explica artistul. Toti peretii casei sunt acoperiti cu tablouri. Si, de altfel, nici fantana din curte n-a scapat. Cu un pahar in mana, pentru curaj, Dom’ Profesor ne povesteste despre tehnici, culori, teme de inspiratie si cate altele.

Sfistofca-11

Sfistofca-10

Sfistofca-13

Pe frigider troneaza un magnet: “Letea. Stuful e beton!”. Il gasesc inspirational.

Sfistofca-12
Cu greu reusim sa-l intrerupem pe “Dom’ Profesor” din cuvantarea inflacarata pe care o tine. Ii spunem ca am vrea, totusi, sa gasim macar un lipovean autentic, sa nu zicem ca am venit pana la Sfistofca si n-am dat de niciunul. Cum in sat abia daca mai sunt 30 de locuitori, Dom’ Profesor ii cunoaste pe toti. Pai, de fapt, cam atatia elevi avea cu totul intr-o singura clasa, cati oameni au mai ramas pe aici. Ne conduce pe jos, pe ulita pustie, catre locul unde locuieste domnul Igor. Lipovean get-beget.

Sfistofca-2

Pe Igor il gasim la munca, alaturi de sotia sa, Zenovia. Au spre 80 de ani, as risca eu cu evaluarea. Asta insa nu ii impiedica sa isi vada de treaba asa cum au facut-o toata viata. Nici nu prea ar avea ce altceva sa faca. In timpul zilei e de munca in gradina, iar seara batranul Igor se urca in lotca si merge prin locuri doar de el stiute ca sa arunce o plasa. Dimineata, cand soarele inca nici nu a rasarit, se duce din nou cu lotca pe canale ca sa adune “prada”. Captura obisnuita sunt cativa pestisori cat palma din care Zenovia face un bors. Pestele e singura hrana constanta aici. Din pamant cu greu creste ceva; solul e foarte arid, iar vremea, capricioasa.

O singura imagine cu mainile lor arse de soare si batatorite de munca spune, de fapt, intreaga poveste a vietii celor doi batrani. In completare, tanti Zenovia povesteste cum s-a alaturat ansamblului folcloric de la ei din sat, vreo sase femei cu totul, si cum merge prin tara sa cante vechile cantece rusesti invatate din mosi stramosi. Ei sunt ultima generatie care pastreaza traditia. Cu toata veselia pe care o afiseaza cand povesteste despre cantat, tonul i se schimba brusc dupa o intrebare pe care Mihai i-o adreseaza in rusa. Intrebarea n-o inteleg, dar raspunsul vine sec: “Vai de capul nostru. Ce sa faci?”

Sfistofca-16

Sfistofca-17

Sfistofca-18

Sfistofca-19

Sfistofca-8-2

Sfistofca-7-2

Sfistofca-6-2

Sfistofca-5-2

Sfistofca-4-2

Image-99

Ne retragem strategic si ii lasam pe Igor si Zenovia in compania lui Dom’ Profesor. Parasim ulitele goale si ne pornim spre Sulina. Sfistofca ramane in urma, cu Igor, Zenovia si Dom’ Profesor, traind intr-un univers paralel, in care viata e simpla, grea si totodata frumoasa. Cu 30-40 de zile pe an care ii fac pe oameni sa uite de greutati. Oare o fi bine?

Sfistofca-5

 

Sfistofca-43

Sfistofca-44

Sfistofca-45

 

Sfistofca-47

Sfistofca-42